Sunt doar...

Sunt o pasare de foc,
care zboara
in abisul infinit de jos.
Ca un ceas care suna,
doar cand
sufar de ceva fara nume.
Doar un om care cere,
fericire cand
se uita spre zenit zambind.
Un inger sau un demon
care cade
fara aripi, spre inaltimi.
O oglinda in care vezi,
tot ce e
frumos prin uratul meu.
Si tigara aprinsa pur si simplu
cu un gand
in miez de noapte.
Ca Dumenzeu dat afara
doar asa,
din regatul lui din cer.
Si lantul din patru zale,
stralucitoare,
care zace in ploaie.
Si o stea care a plecat,
fara vreun cuvant,
din univerul lunii ei.

Uita-ma in cantec

Uita tot ce sti despre mine.
Uite-ma, din umbra, cum ies ca o lumina vie.
Uraste-ma dar urneste-ma din loc!
Taraste-ma prin carbuni si foc!

Spune-mi ca sunt apa de ploaie,
Pentru ca as vrea sa te mai ating o data!

Eu iti spun ca sunt o raza de soare,
Sa ti-o daruiesc cu un strop de mare.
I-am vorbit vantului,
Sa iti dea fiorii trecutului.
Si tu inca esti mirata?

Dar... Sunt un simplu pion pe imensa tabla de sah a universului.
Doar un aer cald cu fiori reci ce trece pe langa tine,
Si dispare in umbra noptilor umede si fine.
Ma intorc printre acele versuri ale cantecului...

E toamna

Ma innec in proprile ganduri si ma intreb de ziua de maine.

Strabat agitatia desertului din miezul zilei pentru mirajul serii. 

Se sinucid sentimente din stari de haos in mine. 

Au trecut furtunile si uraganele verii. 

Urmeaza toamna, draga mea... toamna... 

Visez la o toamna curata, fara adieri de pareri de rau...

Vreau sa fug printre frunze zburand, 

Ca un nebun fericit, intr-o raza de soare, in al lui hau,

Sa pot sa vad toamna cu moartea copacilor zbierand!

E toamna... O alta toamna... 

Sincer sentiment din putreda stare intr-un nobil anotimp,

Da-mi peste cap simturile si gandirea!

Ucide-mi toti monstrii din mine si du-ma in alt timp! 

Ia-mi ura, ia-mi suferinta, dar lasa-mi iubirea...

Doar o toamna....

Dar se face tarziu, si e frig...